Sunt persoane pentru care este confortabil și liniștitor să aibă un loc de muncă stabil, cu un program de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, însă sunt și persoane pentru care un astfel de loc de muncă ar fi cu adevărat un chin. Aceste persoane își doresc să facă mai mult, sunt dornice de cunoaștere și de schimbare și nu se tem de provocări. Genul acesta de persoane sunt profilul perfect al tânărului antreprenor, care este dispus să își sacrifice timpul pentru a-și îndeplini visurile. Însă pe lângă timp, pentru a putea pune la punct un business profitabil trebuie să ai și banii necesari pentru a-ți finanța ideile. În acest scop fie poți încerca să obții ajutor de la părinți, fie te îndrepți către instituții financiare care te pot ajuta cu credite și îți pot ușura ascensiunea în carieră.
Pentru că trăim într-o perioadă în care tehnologia este pe primul loc și totul se învârte în jurul tehnicii, al internetului și gadget-urilor, bineînțeles că cei mai mulți tineri aleg afaceri de succes în acestea domenii. Foarte mulți se îndreaptă către crearea de aplicații care să te ajute în diferite situații, sau dezvoltarea unor produse care să te ajute în viața de zi cu zi. În România există singura facultate de antreprenoriat din Sud Estul Europei, iar tinerii care studiază aici își doresc în mod clar să aibă succes și să își dezvolte afaceri profitabile. De exemplu, Alin a fondat un business care realizează conținut pentru brand-urile care vor să se diferențieze și să se conecteze mai bine cu audiența lor, toate astea prin intermediul realității augmentate. Afacerea lui a avut succes încă din primele 5 luni. O altă afacere de succes este cea a Iuliei care a creat un accesoriu pentru telefoane, acesta permite ca să poată fi lipit pe orice suprafață. Afacerea ei a câștigat o multitudine de clienți încă din primul an de funcționare. Iar Ana și Oana au impresionat cu ideea fustițelor cu luminițe, care pun în evidență orice fetiță sau adolescentă care le poartă.
Vedem tineri de succes și ne bucurăm că societatea noastră se poate baza pe acțiunilor lor, ideilor lor și astfel vom evolua din toate punctele de vedere. Ce au acești tineri în comun? Ambiția, inteligența și dorința de a reuși. Este foarte important să îi susținem și să îi ajutăm în îndeplinirea visurilor, prin folosirea serviciilor sau produselor pe care aceștia le creează. Pentru a fi un antreprenor de succes trebuie totuși să respecți niște criterii, fără de care nu ai garantat succesul. Prima calitate pe care trebuie să o aibă un antreprenor este disciplina, creează-ți strategii și respectă-le pentru a fi în permanență concentrat pe activitatea ta și greu de distras. O altă calitate, una foarte importantă chiar, este încrederea în sine. Trebuie să fii sigur pe tine și să crezi că vei reuși, iar gândurile pozitive îți vor ușura ascensiunea. Un spirit independent este ceea ce trebuie pentru a fi un antreprenor de succes. Nici nu ai porni într-o astfel de călătorie dacă nu ți-ai dori independență. Ca antreprenor de succes trebuie să fii creativ și să fi inclinat spre inovare. Niciodată nu vei avea succes cu ceva deja creat, sau cu ceva care nu atrage atenția și nu impresionează. Trebuie să fii capabil să iei decizii bune și rapide, și în mod special să ai o gândire pozitivă, să fi perseverent și să faci totul cu pasiune. Nu în ultimul rând, trebuie să fii dispus să îți asumi riscuri. Printre acestea , inclusiv să fi dispus să îți asumi că este posibil să pierzi timp sau bani, și că se poate să meargă mai prost înainte să meargă bine. Iar dacă ai și ajutor, inclusiv financiar, este bine să îl accepți.
În primul rând pentru a porni o afacere ai nevoie de bani, pe lângă ideile bune și entuziasm. Partea financiară este foarte importantă, iar dacă nu ai banii necesari trebuie să faci ceva pentru a-i obține. Te poți îndrepta către un credit rapid. Aceste credite sunt ușor de accesat iar condițiile pe care le primești din partea instituției financiare sunt acceptabile. Poți apela la Rapid Credit unde vei putea accesa un credit cu garanție imobiliară sau un credit fără giranți sau garanții. Aici dobânda și rata sunt fixe și nu se percepe comision pentru achitarea anticipată integrală sau parțială a împrumutului. Vei primi toate informațiile care te interesează încă de la început și vei avea parte de transparență totală în ceea ce privește obligațiile și drepturile tale. La acordarea unui credit rapid cu garanție imobiliară vei avea parte de o analiză rapidă a dosarului și vei primi banii în contul tău într-o perioadă de maxim 24 de ore. Pentru accesarea acestor credite nu vei avea nevoie de adeverință de venit, și sunt dispuși să îți accepte cererea chiar dacă ai în spate un istoric negativ și ai fost inclus în Biroul de Credit cu întârzieri la plata ratelor anterioare. Rapid Credit nu este interesat de destinația banilor pentru a-ți acorda creditul și poți primi până la 500.000 lei sau echivalentul în Euro. De asemenea, perioada de creditare este de până la 60 de luni, dobânda este fixă pe întreaga perioadă de creditare și nu se percep comisioane. Garanția oferită de solicitant pentru acordarea creditului poate fi un imobil, fie el casă, apartament sau teren cu sau fără construcție pe el.
Bună ziua, am observat că sunteți aici pentru prima oară. Dacă aveți întrebări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0799 312 002, sau ne puteți lasa numărul dvs si un analist financiar vă va contacta in cel mai scurt timp.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența generală a utilizatorului.
Pentru mai multe informații, consultați Politica cookie