Credit refinantare cu garantie

Credit pentru refinanțare, cu garanție imobiliară, în valoare de până la 700.000 Lei sau echivalentul în Euro, pe o perioadă maximă de 60 de luni.

Credit refinantare cu garantie

CREDIT DE REFINANȚARE CU GARANȚIE IMOBILIARĂ

Imposibilitatea achitării ratelor curente, este un fenomen cu care tot mai mulți dintre noi ne confruntăm, astfel că, Rapid Credit IFN vine cu cea mai ingenioasă și eficientă metodă de gestionare a bugetului propriu și a ratelor copleșitoare aferente creditelor.

Creditul dedicat refinanțării este soluția ideală pentru cei ce nu mai pot suporta rata creditului sau creditelor actuale. Plata unei singure rate, uneori chiar mai mică decât cele deja existente, vă va ajuta să scăpați de stresul și grijile financiare de până acum. 

Cu ajutorul creditului pentru refinanțare nu doar că puteți reduce rata curentă și stresul provocat de aceasta, ci și lucrați și contribuiți la un echilibru și o stabilitate financiară la care fiecare dintre noi ne dorim să ajungem.

Deoarece vrem să oferim un real ajutor tuturor celor ce se află în situații financiare delicate, accesarea acestui credit vine la pachet cu o mulțime de beneficii precum: dobândă fixă pe întreaga perioadă de creditare, aprobare în doar 24 de ore și comisioane zero. 

Alegeți cu încredere creditul pentru refinanțare și contribuiți activ la un viitor fără griji financiare!

Specialiștii Rapid Credit sunt pregătiți să vă contureze o ofertă personalizată, avantajoasă, adaptată posibilităților dumneavoastră actuale. 

Simulator Rate

Modalitate rambursare
Valoare împrumut
lei
Perioada
luni
Monedă
Rată lunară
lei

Exemplu de calcul pentru credit rapid pentru refinantare, accesat prin Rapid Credit IFN S.A.:


Rată dobândă aferentă creditului: fixă, aplicată la sold ;
Rata anuală a dobânzii: 30%;
Comisioane*: 0.00 lei;


Alte costuri: prima anuala pentru asigurare imobil (aveti obligatia, dupa caz, de a încheia un contract de asigurare de locuinta -incendiu, alte calamități- precum și posibilitatea de a încheia un contract de asigurare pentru risc financiar de neplată; cost asigurare utilizat in exemplu de calcul este de 200 lei, dupa caz; luat in calcul la stabilirea DAE); daca este cazul, cost evaluare garantie (nu platiti niciun cost daca optati pentru efectuarea verificarii imobilului in mod gratuit de catre reprezentantul societatii noastre).


Valoarea totala a creditului: 10,000.00 Lei;
Valoarea DAE: 39.82%;
Durata contractului de credit: 12 luni;
Valoarea ratelor: Rata lunara fixa 974.87 lei;
Valoare totala platibila: 11.698,46 lei;
Numărul ratelor: 12 rate lunare;

*NU se percep comisioane pentru: analiza dosarului de credit/ comunicari de sold/administrarea creditului/ modificari contractuale/ servicii prestate la cerere/ rambursare partiala sau integrala anticipata.

In cazul unui credit acordat in Euro. Suma împrumutului dumneavoastră în LEI s-ar putea modifica. Veți primi o avertizare în cazurile în care valoarea totală plătibilă de debitor care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% (în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului) între moneda contractului de credit şi moneda naţională. Veți avea oportunitatea să convertiti împrumutul în LEI, pe baza unei cereri scrise, prin act adiţional convenit cu creditorul, fără costuri respectiv comisioane percepute de creditor sau alte garanţii din partea debitorului, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în ziua solicitării conversiei.

DESTINAȚIE: Împrumutul se acordă în vederea refinanțării creditelor de la alte instituții financiare.
Prin refinanțarea creditelor poți reduce valoarea ratelor și poți obține și bani în plus.
VALOAREA CREDITULUI: Până la 500.000 Lei sau echivalent Euro;
MONEDA CREDITULUI: Lei/Eur;
PERIOADA DE CREDITARE: Până la 60 de luni;
DOBÂNDA: FIXĂ pe întreaga perioadă de creditare;
COMISIOANE: Nu percepem comision pentru analiza, aprobarea, acordarea sau rambursarea anticipată, parțială sau totală, a creditului;
GARANȚII: Pentru acest tip de împrumut garanția este formată din ipotecă imobiliară asupra unui bun imobil cum ar fi: apartament, vilă, casă, clădire, teren intravilan cu sau fară construcție, teren extravilan etc.;

Exemplu de calcul pentru credit rapid pentru refinantare, accesat prin Rapid Credit IFN S.A.:
Rata dobanda aferenta creditului: fixa, aplicata la sold ;
Rata anuala a dobanzii: 30%;
Comisioane*: 0.00 lei;
Alte costuri: prima anuala pentru asigurare imobil (aveti obligatia, dupa caz, de a încheia un contract de asigurare de locuinta -incendiu, alte calamități- precum și posibilitatea de a încheia un contract de asigurare pentru risc financiar de neplată; cost asigurare utilizat in exemplu de calcul este de 200 lei, dupa caz; luat in calcul la stabilirea DAE); daca este cazul, cost evaluare garantie (nu platiti niciun cost daca optati pentru efectuarea verificarii imobilului in mod gratuit de catre reprezentantul societatii noastre).
Valoarea totala a creditului: 10,000.00 Lei;
Valoarea DAE: 39.82%;
Durata contractului de credit: 12 luni;
Valoarea ratelor: Rata lunara fixa 974.87 lei;
Valoare totala platibila: 11.698,46 lei;
Numărul ratelor: 12 rate lunare;

*NU se percep comisioane pentru: analiza dosarului de credit/ comunicari de sold/administrarea creditului/ modificari contractuale/ servicii prestate la cerere/ rambursare partiala sau integrala anticipata.

In cazul unui credit acordat in Euro. Suma împrumutului dumneavoastră în LEI s-ar putea modifica. Veți primi o avertizare în cazurile în care valoarea totală plătibilă de debitor care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% (în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului) între moneda contractului de credit şi moneda naţională. Veți avea oportunitatea să convertiti împrumutul în LEI, pe baza unei cereri scrise, prin act adiţional convenit cu creditorul, fără costuri respectiv comisioane percepute de creditor sau alte garanţii din partea debitorului, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în ziua solicitării conversiei.

SERVICII ȘI COSTURI AFLATE ÎN SARCINA CLIENTULUI

  • Taxele aferente înscrierii/ștergerii contractului de ipotecă imobiliară în/din CARTEA FUNCIARĂ a imobilului;
  • Onorariul notarial pentru autentificarea contractului de ipotecă;
  • Încheierea si menținerea până la sfârșitul contractului de credit a unei polițe de asigurare (PAD și facultativă), cesionată integral în favoarea RAPID CREDIT IFN S.A., daca este cazul. Polițele de asigurare vor fi întocmite la valoarea de evaluare a imobilului adus în garanție.

MODALITĂȚI DE RAMBURSARE A CREDITULUI:

  • Achitarea unui număr de rate lunare egale, formate din rate de credit (principal) și dobândă calculată la soldul creditului, începând cu luna calendaristică următoare acordării împrumutului;
  • Achitarea lunară a unui număr de rate lunare egale formate din dobândă aplicată la soldul sumei împrumutate și rată unică de principal rambursată la scadența finală a contractului;
  • Achitarea unui numar de rate egale lunare formate doar din dobanda aplicata la soldul sumei imprumutate si rate lunare formate din rate de credit lunare (principal) si dobanda aplicata la soldul creditului, stabilite pentru o perioada partiala din cadrul perioadei de creditare a contractului.

Aveți posibilitatea să rambursați anticipat acest împrumut, parțial sau total, prin depunerea sumelor în contul Rapid Credit, fără necesitatea unei cereri scrise și fară comision. În cazul rambursării anticipate parțiale, se va diminua valoarea ratei lunare și se va menține perioada de creditare inițială;
NOTĂ: Plata în termen a ratelor lunare vă garantează rambursarea valorii totale a creditului, fără costuri suplimentare, în temeiul contractului de credit.

Orice solicitare de credit va fi analizată conform politicii interne a Rapid Credit IFN S.A. și a reglementărilor legale în vigoare, în baza documentației prezentate.

CRITERIILE GENERALE DE ELIGIBILITATE:

  • Prezentarea de documente referitoare la identificarea persoanei, a venitului și a garanției/garanțiilor propuse;
  • Existența garanțiilor acoperitoare conform normelor interne;
  • Respecatarea cerințelor care decurg din legislația în vigoare și din normle interne ale Rapid Credit IFN S.A.
  • Vârsta minimă de 18 ani;
  • Realizarea unui venit net cumulat cu cel al codebitorului/garantului de minim 1.000 Lei;
  • Prezentarea documentelor de venit legale și acceptate de IFN.

1. Acte de identitate pentru solicitant, codebitori și/sau garanți:

  • Acte de identitate;
  • Documente care atestă starea civilă.

2. Documente care atestă veniturile solicitantului și ale familiei sale:

  • Adeverință de venit (pentru venituri din salarii și contracte de administrare/management/ de mandat obtinuțe în România);
  • Sunt acceptate veniturile obținute din orice tip de activitate legală (salarii, pensii, chirii, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală, contracte de mandat, dividende etc.);

3. Documente care atestă dreptul de proprietate asupra bunului imobil adus în garanție:

  • Documente care atestă dreptul de proprietate;
  • Încheierea de intabulare a dreptului de proprietate;
  • Documentația cadastrală;
  • În cazul refinanțării externe se va prezenta contractul de credit și graficul de rambursare încheiat cu instituția financiară sau altă persoană fizică/juridică;
  • Acord refinanțare externă.

Credite pentru refinantare - Produse financiare cu care se pot acoperi vechile imprumuturi

Creditul pentru refinantare este cel care ajuta oamenii aflati la nevoie, scapandu-i de stresul mai multor imprumuturi existente si oferindu-le posibilitatea de a plati o singura rata, ce poate fi chiar mai mica. Pentru multi romani situatia financiara a inceput sa se deterioreze tot mai mult in ultima vreme, iar acest lucru a dus la imposibilitatea de a-si plati ratele in care s-au angajat, ceea ce a determinat Rapidcredit.ro sa le vina in ajutor cu diferite tipuri de imprumuturi, cum ar fi creditul rapid, linia de credit, creditul pentru nevoi personale sau creditul cu garantie imobiliara etc. Cel mai interesant si mai atractiv dintre toate, insa, ramane creditul pentru refinantare, pentru ca ajuta enorm la stabilizarea financiara a familiei si la posibilitatea de a reincepe sa viseze la viitor.

Creditele pentru refinantare - Rezolvarea convenabila pentru tine si familia ta!

Creditele de refinantare sunt avantajoase pentru orice familie aflata la nevoie. La Rapidcredit.ro se ofera sume de pana la 500000 de lei sau echivalentului in euro, pe o perioada de 60 de luni. Aici se percep zero comisioane, iar rata dobanda aferenta a creditului este fixa, aplicata la sold. Un astfel de imprumut este ideal si pentru cei care nu vor sa ajunga in evidenta biroului de credite ca rau platnici. Daca ai nevoie de conditii mai avantajoase, de o rata lunara mai mica sau sa obtii o suma suplimentara de bani pentru a duce la bun sfarsit alte proiecte importante, atunci creditul de refinantare poate deveni cea mai buna solutie pentru a obtine banii necesari in cele mai bune conditii.